Scriitoarea Eugenia Bulat își sărbătorește ziua de naștere
10:29 | 19.09.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Poeta și eseista Eugenia Bulat, deținătoare a ”Ordinului Republicii”, își sărbătorește astăzi cea de-a 65-a aniversare, relatează MOLDPRES.
Regretatul poet Gheorghe Vodă scria cu referire la cartea scriitoarei că poemele Eugeniei Bulat sunt inconfundabile. ”Scrisul ei este unul spontan, curajos, armonios în expresie, emoționant, plin de mirare și durere, trăit pe Valea Plângerii, aici, în Mica Românie înstrăinată – Basarabia”, sublinia Gheorghe Vodă.
Eugenia Bulat s-a născut la 19 septembrie 1956 în Sadova, raionul Călărași. A absolvit Universitatea de Stat și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău.
A fost primul primar ales în mod democratic din comuna sa de baștină. A fondat și condus pe parcursul a două decenii revista pentru copii cu vădite aptitudini literare ”Clipa siderală”, Cenaclul ”Iulia Hasdeu” de pe lângă această revistă și Concursul omonim de Creație Literară. A mai lucrat la Institutul Național de Instruire Continuă, Secția de Administrare Publică Locală a Guvernului R. Moldova, Centrul Național de Creație Populară și la Agenția Națională de Presă MOLDPRES (astăzi Agenția Informațională de Stat MOLDPRES). Între anii 2007-2012 s-a supus unui autoexil în Italia (Veneția), unde a continuat să scrie și să lanseze, promovând în continuare adevărul despre destinul istoric al Basarabiei rupte de Țara-Mamă.
A debutat în 1994, cu volumul de versuri ”La Putna mi-e drumul” (Premiul I la Salonul Național de Carte). Au urmat: ”Poeme de pe Valea Plângerii”, ”Silabisind în tainele iubirii”, ”De dor de voi”, ”Stalactite”, ”Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est” ș.a.
În 2010 a fost distinsă cu ”Ordinul Republicii”, pentru contribuție remarcabilă la Mișcarea de Eliberare Națională și merite deosebite în promovarea valorilor democratice și a adevărului istoric.