ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor

15:32 | 21.09.2021 Categorie: Comunicate

Progresul lucrărilor de reabilitare a drumului național R34, care traversează raioanele Hâncești, Leova și Cantemir – discutat în cadrul unei întrevederi a ASD cu antreprenorul

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Implementarea contractului de reabilitare a drumului R34 Hâncești – Leova – Cahul – Giurgiulești a fost subiectul abordat în cadrul unei întruniri dintre reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor și antreprenorul OZKA Inșaat A.S. (Turcia).

În cadrul ședinței, s-a discutat pe marginea progresului înregistrat pe tronsonul de drum în reparație, care traversează orașul Hâncești, satul Sărata-Galbenă din raionul Hâncești și orașul Leova, localitățile Cneazevca, Sărata Nouă, Hănăsenii Noi din raionul Leova și orașul Cantemir din raionul Cantemir.

Lucrările de reabilitare sunt divizate în două loturi și înregistrează un progres de execuție de peste 11% pe primul lot și circa 6% pe al doilea.

În prezent, antreprenorul execută lucrări de terasamente, de consolidare pe sectoarele cu risc de alunecări de teren, de frezare, așternere a straturilor de reciclare și a celui de asfalt, cât și construcție a podețelor.

Lucrările de reparație a tronsonului cu o lungime de 83 km a drumului național R34, au o valoare totală de peste 56 milioane de euro, bani acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Antreprenorul și-a asumat angajamentul de a finaliza integral lucrările către sfârșitul lunii februarie a anului 2023.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!