În ajunul alegerilor, sondajele arată o schimbare de putere în Germania
13:57 | 23.09.2021 Categorie: Externe
Berlin, 23 sep. /MOLDPRES/. În Germania, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, majoritatea cetăţenilor cu drept de vot spun că s-au hotărât deja pentru care partid să voteze la scrutinul de duminică, relevă un sondaj recent, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Un răspuns afirmativ la întrebarea dacă au luat o decizie finală pentru cine vor vota în apropiatele alegeri din Bundestag au oferit circa 74 la sută dintre cei chestionați. Ancheta a fost realizată între 16 şi 22 septembrie.
Aproximativ 15% dintre persoanele intervievate au declarat că vor face o alegere finală mai târziu, 9% nu au precizat, iar 1% au spus că nu ştiu. Ca și în sondajele anterioare, pe primul loc cu 25% din preferinţe se află social-democrații, fiind urmaţi de blocul conservator CDU/CSU cu 21% din intenţiile de vot, iar Verzii se situează pe locul trei, cu 14%.
Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă dreapta adună 12% din opţiuni, democraţii liberi (FDP, pro-business) - 11%, iar partidul de extremă stânga Die Linke - 7%.
Autorii sondajelor au subliniat că aceste cercetări nu reprezintă decât o imagine de moment şi nu o prognoză a rezultatelor scrutinului.
În alegerile din 26 septembrie, se aşteaptă un rezultat strâns, în cadrul cărora conservatorii Angelei Merkel riscă să fie excluşi de la putere după aproape 16 ani în care au guvernat fără întrerupere.
Foto: erasmusu.com