Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor
10:51 | 24.09.2021 Categorie: Comunicate
Specialiștii ASD au participat la sesiunea de instruire „Standardele de integritate în sectorul privat" organizată de CNA
Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Specialiștii Administrației de Stat a Drumurilor au participat la activitatea de instruire „Standardele de integritate în sectorul privat" organizată în regim online de către Centrul Național Anticorupție.
Subiectele abordate în cadrul sesiunii au fost cadrul național de reglementare a integrității, politicile anticorupție în sectorul privat, noțiunea de corupție, măsurile de asigurare a integrității în sectorul privat, conflictul de interese, regimul juridic al cadourilor, avertizarea de integritate, sistemul de management anti – mită, cât și modalitățile de sesizare a CNA.
Sesiunea de instruire a fost organizată cu scopul de a preveni practicile corupte în cadrul ASD și de a informa specialiștii din cadrul întreprinderii despre noțiunile principale ce țin de integritate.
ASD dispune de Codul de conduită al angajaților și de Planul de integritate în cadrul Î.S. "Administrația de Stat a Drumurilor" pentru anul 2021, care stabilește riscurile de integritate identificate în cadrul întreprinderii și acțiunile necesare pentru depășirea acestora.