Deputații se vor întruni joi și vineri în ședință plenară
16:08 | 29.09.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Deputații se vor întruni în ședință plenară joi, 30 septembrie, și vineri, 1 octombrie. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată astăzi, de membrii Biroului Permanent, comunică MOLDPRES.
În cadrul ședințelor aleșii poporului vor examina, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de control al autorităților publice, aflate sub control parlamentar. De asemenea, va fi dezbătut documentul prin care se propune schimbarea procedurii de numire a președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție.
Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiectele de modificare a Legii privind sistemul public de pensii și a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Totodată, va fi examinat proiectul pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație.
Foto: Parlament