ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate

11:11 | 30.09.2021 Categorie: Comunicate

Trei conflicte de interese cu mama ori soția și două incompatibilități de funcție au fost stabilite de ANI

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis alte cinci acte de constatare în care au fost stabilite trei conflicte de interese și două incompatibilități de funcție. Astfel, conflictele de interese au fost admise în raport cu mama ori soția, de către un șef de direcție din Cahul și doi primari din raioanele Șoldănești și Ștefan Vodă. Iar, în incompatibilitate de funcție s-au aflat doi consilieri din raionul Cantemir. Procedurile de control au fost pornite în baza plângerilor transmise de către cetățenii din localitățile respective.

Șefa Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului Raional Cahul s-a aflat în conflict de interese cu mama sa. Subiectul a obținut funcția în anul 2017, iar ulterior a emis mai multe acte administrative și juridice în care a fost vizată mama acesteia. În anul 2018, a fost încheiat un contract prin care mama șefei direcției a fost angajată în cadrul unui Complex de servicii sociale a Direcției. Subiectul nu s-a abținut de la emiterea acestor acte, nu a declarat conflictul de interese cu mama și nici nu a așteptat o soluție în acest sens.

Și primarul satului Parcani raionul Șoldănești a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Acesta a încheiat acte administrative și juridice cu soția sa. Primarul a obținut primul mandat în funcție în anul 2011, fiind ales și în următoarele scrutine. În anul 2013, primarul și-a angajat soția în cadrul primăriei pentru cumularea unei funcții vacante. Ulterior, aceasta a obținut funcția de șef al bibliotecii din localitate, iar în privința acesteia a încheiat diferite dispoziții cu privire la acordarea concediilor și atribuirea treptei de salarizare. Nici în acest caz, subiectul nu s-a conformat prevederilor legale și nu a soluționat conflictul de interese.

Aceeași situație s-a constatat și pe numele primarului satului Copceac din raionul Ștefan Vodă, care, la fel, se află al treilea mandat. Primarul și-a angajat soția în subordinea sa pe trei funcții publice – cea de contabil, de arhivar și specialist în recrutare. Pe parcursul perioadei 2012 – 2020, pe numele acesteia au fost emise mai multe acte administrative ce vizau contractul de angajare, acordarea premiilor anuale, atribuirea treptei de salarizare, etc. Nici acest primar nu și-a declarat și soluționat conflictul de interese în raport cu soția.

În incompatibilitate de funcție s-au aflat doi consilieri din raionul Cantemir. Aceștia au fost aleși în Consiliul comunei Enichioi din raionul Cantemir și Consiliul satului Capaclia, raionul Cantemir. Ambii au deținut simultan și alte funcții în cadrul primăriilor, fără ca să întreprindă vreo acțiune privind soluționarea incompatibilităților.

Dacă actele de constatare vor rămâne definitive, subiecții riscă să își piardă funcțiile și să fie decăzuți din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică termen de 3 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!