ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile au verificat calitatea lucrărilor de reparație a unui drum din Sângerei

10:37 | 04.10.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/. Calitatea execuției lucrărilor de reparație a unui segment cu o lungime de 5 km a drumului G27 R7 – Chetrosu – Moara de Piatră – Cubolta – R13 și corespunderea acestora cu proiectul de execuție au fost verificate de către conducerea Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) în cadrul unei vizite în șantier.

Sectorul de drum în reparație începe în preajma satului Cubolta de la km 26,20 și se finalizează la intersecția cu drumul R13 Bălţi – Florești – R14, km 31,15 în apropiere de satul Alexăndreni din raionul Sângerei. În prezent, antreprenorul execută lucrări de așternere a stratului de piatră spartă stabilizată cu ciment, cât și a stratului de binder.

“Am avertizat antreprenorul despre unele neconformități ale șantierului, care necesită a fi eliminate în termeni restrânși. Lucrările trebuie să fie efectuate complet și calitativ, conform proiectului de execuție, caietului de sarcini și normativelor în vigoare”, a estimat directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Reparaţia tronsonului va facilita comerţul, transportul, industria şi turismul, de asemenea, accesul la piețele agricole din regiune prin asigurarea conexiunilor de transport între centrul şi nordul Republicii Moldova.

Reparația sectorului drumului G27 face parte din Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021.

Foto: ASD

img21007315

img21007315

img21007315

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!