Șase foști și actuali angajați ai MAI au fost reținuți
10:48 | 05.10.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului de Interne în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au reținut astăzi șase foști și actuali angajați ai MAI în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar, comunică MOLDPRES.
Potrivit SIS, în cadrul urmăririi penale au fost documentate acțiuni ce țin de fabricarea unui dosar penal privind o pretinsă infracțiune de natură sexuală, care ar fi fost săvârșită de un ex-angajat al MAI.
Bănuiții, folosindu-se de statutul special, ar fi racolat o persoană în vederea denunțării false și ar fi asistat-o în falsificarea probelor prezentate, cu utilizarea tehnicii speciale.
În cazul în care persoanele reținute vor fi găsite vinovate, ele riscă pedeapsă penală cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 5 ani la 10 ani.
Foto: SIS