ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Femeile din Afganistan opun rezistență radicalilor talibani

13:37 | 05.10.2021 Categorie: Externe

Kabul, 5 oct. /MOLDPRES/. Emiratului Islamic al Afganistanului, condus de forțele talibane, încalcă flagrant drepturile femeilor. În ciuda declarațiilor oficiale ale talibanilor, acțiunile acestora au scos în evidență intenția lor de a le controla viața femeilor, anulându-le libertatea și drepturile, notează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Totuși, femeile afgane opun rezistență și nu vor să se întoarcă cu două decenii în urmă și protestează constant împotriva normelor impuse de noul regim. În capitala Kabul, acestea au început să meargă din nou singure pe stradă și să se întoarcă la școală și la muncă, fără să țină seama de talibani.

Pe 15 august, la câteva săptămâni după redeschiderea școlilor în Afganistan, talibanii au preluat puterea și au declarat Afganistanul ca noul Emirat Islamic.

Talibanii au interzis elevelor din învățământul secundar accesul la educație, permițând ca liceele să se redeschidă doar pentru băieți. Reprezentanții talibanilor au spus că trebuie să înființeze un „sistem de transport sigur” înainte ca fetele de la clasele a VI-a până la clasa a XII să se poată întoarce la școală. Însă această scuză este similară cu cea oferită de talibani când au ajuns la putere, în 1996. La acel moment, fetele care studiau nu s-au mai întors deloc la cursuri timp de cinci ani, cât a durat guvernarea talibană. 

Există tot mai multe informații că în școlile din Afganistan se vorbește frecvent despre drepturile femeilor și despre necesitatea consolidării societății afgane împotriva tendinței de revenire la un mod de viață medieval.

Foto: EPA

img21007356

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!