Ambasadoarea Tatiana Molcean a devenit președintă a Adunării Generale a OMPI
11:02 | 05.10.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. În cadrul celei de-a 62-a runde de Adunări ale statelor membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), ambasadoarea Tatiana Molcean, reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și alte organizații Internaționale la Geneva, a fost aprobată în calitate de președintă a Adunării Generale OMPI, comunică MOLDPRES.
Mandatul va fi exercitat pe parcursul a doi ani și va debuta imediat după finalizarea lucrărilor celei de-a 62-a runde de Adunări OMPI, care se desfășoară în aceste zile la Geneva (4-8 octombrie. Este o premieră pentru diplomația Moldovei când un reprezentant al țării preia o funcție de asemenea nivel în cadrul unei organizații internaționale din sistemul ONU. Preluarea la această etapă a mandatului comportă și o încărcătură simbolică, R. Moldova marcând în anul curent aniversarea de 30 de ani de la aderarea la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, a precizat pentru agenție Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Prezidarea Adunării Generale a OMPI va oferi posibilitatea Republicii Moldova de a aplica în practică obiectivul politicii externe de conectare activă la agenda priorităților globale. Țara noastră va fi un membru activ în setarea agendei globale în domeniul proprietății intelectuale, participând direct la dezbaterile privind subiectele cheie de pe agenda instituției.
„În mod aparte, voi continua efortul de facilitare a interacțiunii dintre aplicarea în practică a instrumentelor de protecție a proprietății intelectuale și soluționarea prin inovare, transfer de tehnologii și comerț a problemelor acute din domeniul sănătății. Prioritate va fi acordată, de asemenea, promovării inovării în rândul tinerilor, dar și aspectelor de gen”, a declarat ambasadoarea Tatiana Molcean, cu ocazia aprobării în înalta funcție.
Notă: Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale a fost creată în 1967 și reunește în prezent 193 de state membre. Rolul principal al organizației este promovarea unui sistem internațional al Proprietății Intelectuale echilibrat și efectiv, care permite dezvoltarea inovațiilor și creativității pentru beneficiul tuturor. Republica Moldova a devenit membru al OMPI în anul 1991.
Foto: MAEIE