ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul suedez de externe: "Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Suedia sunt excelente"

10:35 | 06.10.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, și președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de Externe a Suediei, Ann Linde, au avut în dimineața zilei o întâlnire bilaterală după care au făcut declarații de presă, în cadrul căruia au afirmat că relațiile bilaterale dintre cele două state sunt excelente, transmite MOLDPRES.

Șeful diplomației moldovene Nicu Popescu a menționat că la întâlnirea avută au fost discutate trei subiecte: relațiile bilaterale dintre cele două state, dimensiunea integrării Republicii Moldova în UE și discuții pe marginea reglementării diferendului transnistrean. Făcând referire la relațiile bilateral dintre cele două state, oficialul moldovean a declarat că “relațiile sunt excelente, Suedia este unul dintre statele care a ajutat Republica Moldova în moment grele”. ”Datorită eforturilor depuse de Suedia în promovarea și implementarea Parteneriatului Estic, statul moldovean este mult mai ancorat în Uniunea Europeană decât în urmă cu zece ani”, a specificat Popescu.

În același timp, ministrul a făcut referire la discuțiile avute pe marginea subiectului reglementării transnistrene, afirmând că “Republica Moldova privește această reglementare în cadrul integrității teritoriale a statului moldovean, cu respectarea drepturilor omului, retragerea forțelor militare străine și distrugerea munițiilor depozitate în regiune”.

La rândul său, ministrul de Externe al Suediei, Ann Linde, a confirmat că relațiile bilaterale sunt excelente. “Sunt la Chișinău în dublă calitate, cea de președinte în exercițiu al OSCE și voi avea întâlniri și cu liderii din regiunea transnistreană. În calitate de ministru de externe am venit să reconfirm noului Cabinet de miniștri sprijinul Suediei pentru eforturile statului moldovean de integrare europeană”, a declarat Linde.

Oficialul suedez a specificat că, în calitate de promotor al Parteneriatului Estic, Suedia privește cu interes  la summit-ul organizației care va avea loc în luna decembrie. ”Dorim ca Uniunea Europeană și Republica Moldova să avanseze. Din acest motiv am hotărât să dăm în acest sens un semnal puternic”, a subliniat Linde.

img21007397

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!