ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numărul cazurilor de COVID-19 crește, anunță Ministerul Sănătății

11:29 | 06.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. În perioada 27 septembrie – 3 octombrie au fost înregistrate 8 207 cazuri de COVID-19, cu 12% mai multe decât în săptămâna precedentă. Datele au fost făcute publice astăzi de către conducerea Ministerului Sănătății, comunică MOLDPRES.

Secretarul de stat Svetlana Nicolaescu a menționat că o treime din cazurile noi de COVID-19 au fost raportate în municipiul Chișinău. Municipiul Bălți rămâne și în această săptămână cea mai afectată regiune. Și raioanele din stânga Nistrului, Sângerei și Edineț au depășit pragul epidemic, fiind plasate sub cod roșu.

Ea a adăugat că în creștere este și numărul cazurilor de COVID-19 la copii, însă majoritatea minorilor fac boala în formă ușoară.

În ultimele șapte zile au fost înregistrate 159 de decese, majoritatea persoanelor care și-au pierdut viața din cauza virusului având peste 60 de ani. Niciuna din persoanele decedate nu a fost vaccinată anti COVID.

Conform sursei citate, în prezent, în procesul de tratare a pacienților cu noul coronavirus sunt implicate 33  de spitale din cele 61 existente. Până astăzi, în spitale au fost internați 2566 de pacienți, dintre care 289 în secțiile de terapie intensivă. Este în creștere și numărul persoanelor ce necesită intubare.

De la inițierea Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, au fost administrate 1 412 166 de doze de vaccin.

img21007402

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!