ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost anunțați laureații premiului Nobel pentru chimie

13:01 | 06.10.2021 Categorie: Externe

Stockholm, 6 oct. /MOLDPRES/. Cercetătorii Benjamin List şi David W.C. MacMillan au fost recompensaţi miercuri cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2021, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, relatează nobelprize.org, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Laureaţii din acest an au fost premiaţi pentru "dezvoltarea organocatalizei asimetrice", a precizat Goran K. Hansson.

În 2020, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătoarelor Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna pentru dezvoltarea unei metode de editare a genomului.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, care a revenit cercetătorilor David Julius şi Ardem Patapoutian, premiaţi pentru descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere.

Marţi, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi, recompensaţi pentru studii ce au vizat sistemele fizice complexe.

După atribuirea premiului Nobel pentru chimie, decernat miercuri cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan pentru dezvoltarea organocatalizei asimetrice, sezonul premiilor Nobel va continua cu decernarea premiului pentru literatură, pe 7 octombrie, şi a premiului pentru pace, pe 8 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie.

Foto: thequint.com

img21007409

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!