Șeful statului le-a felicitat pe câștigătoarele Campionatului mondial la lupte din Norvegia
20:21 | 07.10.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare sportivelor noastre Irina Rîngaci și Iulia Leorda, care au câștigat ieri, la Oslo (Norvegia), titlul de campioană, respectiv vicecampioană mondială la lupte libere, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Impresionantă performanța luptătoarelor noastre la Campionatul mondial pentru seniori din Oslo! Irina Rîngaci, sportiva de numai 20 de ani din Leova, ne-a făcut mândri de țara noastră, câștigând într-o luptă acerbă prima medalie de aur din istoria luptelor libere feminine din Moldova la seniori. Colega ei, Iulia Leorda, a urcat pe podium, adjudecându-și medalia de argint”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că este o mare reușită în istoria sportului moldovenesc și ea se datorează acestor tinere puternice și curajoase. „Ele au demonstrat că imposibilul poate fi posibil prin muncă, ambiție și dedicație. Felicitări campioanelor, felicitări antrenorilor Andrei Chiperi, Petru Chiperi și Anatol Guidea, și felicitări părinților care le-au susținut!”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
Foto: Președinție