ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului: „În cazul problemelor de sănătate mintală, este important să cerem ajutor”

07:40 | 11.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Sănătății Mintale, care a fost marcată ieri. Șefa statului ne îndeamnă să avem grijă de corpul și de mintea noastră, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Această zi ne alertează asupra unei probleme tot mai frecvente a vremurilor noastre și ne spune, totodată, că este important să cerem ajutor, dacă ne confruntăm cu ea. Afecțiunile ce țin de sănătatea mintală sunt la fel de serioase ca și problemele de inimă sau de stomac. I se pot întâmpla oricui, la orice vârstă, iar timpurile grele prin care trecem, marcate și de pandemie, ne-au acutizat fricile pentru noi și pentru oamenii dragi”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Șefa statului ne îndeamnă să vorbim unii cu alții, iar dacă observăm că o persoană apropiată trece prin momente grele, să ne implicăm. „Să o întrebăm cum se simte, cum o putem ajuta și să o îndrumăm la un specialist. Avem 40 de Centre comunitare de sănătate mintală în raioanele și orașele din toată țară - bateți la ușa lor, dacă simțiți că dificultățile de ordin emoțional vă depășesc. Societățile puternice trec de perioadele de criză doar împreună, doar dacă oamenii sunt uniți și solidari”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

img21007533

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!