70 de pompieri cu 18 unități de tehnică au intervenit în capitală pentru a stinge incendiul la un depozit
09:51 | 11.10.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. 70 de salvatori și pompieri cu 18 unități de tehnică din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit ieri pentru a stinge incendiul la un depozit în capitală, pe str. Industrială, comunică MOLDPRES.
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:43. Ajunși la fața locului, angajații Inspectoratului au stabilit că arde o suprafață de 200 m2 a unui depozit în care erau păstrate televizoare și calculatoare vechi, precum și materiale de vopsea.
Incendiul a fost lichidat la ora 15:04. Victime nu au fost raportate. Circumstanțele, cauza si prejudiciile materiale urmează a fi stabilite.
Foto: IGSU