Comunicat de presă al ODIMM
18:08 | 11.10.2021 Categorie: Comunicate
Și-au unit eforturile pentru viitorul femeilor
Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Femeile din mediul rural cu venituri reduse, care vor să își deschidă propria afacere, vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă de până la 165 mii lei, oferită de către ODIMM și compania EFES VITANTA MOLDOVA BREWERY.
Un acord de colaborare în acest sens a fost semnat între Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și IM ”EFES VITANTA MOLDOVA BREWERY” S.A. Cele două entități și-au asumat responsabilitatea de a susține antreprenoriatul feminin, în special femeile cu situații financiare precare, pentru a-și deschide sau dezvolta propriile afaceri. Astfel, ODIMM, prin intermediul Programului ”Femei în Afaceri” va selecta, în baza unui concurs, companiile gestionate de femei, finanțându-le cu 90 la sută din valoarea proiectului investițional, iar EFES Moldova va acoperi contribuția proprie a antrenoarei, care constituie 10 %.
Directorul general ODIMM, Iulia Costin, a declarat, în cadrul evenimentului de semnare a Contractului de colaborare, că acest parteneriat este unul semnificativ atât pentru ODIMM, cât și pentru toate femeile din Republica Moldova. „Ne vom consolida eforturile pentru a ajuta femeile, în mod special, pe cele din mediul rural, să se implice activ în viața socio-economică. Practica a demonstrat, de-a lungul timpului, că femeile din regiuni au idei interesante și abilități de dezvoltare a afacerilor, doar că au nevoie de mai multă motivație și susținere.”
Ludmila Andronic, Director Afaceri Corporative Efes Moldova, a reiterat faptul că prin intermediul acestui parteneriat, femeile din Moldova vor beneficia de susținere pentru a-și realiza visurile. „Noi venim să abilităm femeile, acoperindu-le contribuția lor proprie din proiectul investițional, alături de grantul oferit de ODIMM. Astfel, complementăm o parte din proiectul nostru de sustenabilitate corporativă și responsabilitate social corporativă. Sperăm că împreună cu ODIMM vom reuși să oferim granturi de sută la sută pentru cât mai multe femei, astfel încât acestea să poată să-și lanseze afacerile pe care le doresc.”
Totodată, ODIMM și EFES au agreat organizarea şi participarea la diferite activităţi comune de promovare a intereselor ÎMM, inclusiv promovarea reciprocă prin intermediul platformelor virtuale.