Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
13:56 | 12.10.2021 Categorie: Comunicate
Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și Institutul National al Justiției au încheiat un acord de colaborare
Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și Institutul National al Justiției au semnat astăzi, 12 octombrie curent, un acord de colaborare. Documentul va contribui la instituirea unui cadru durabil de cooperare și consultare în procesul de organizare a instruirii funcționarilor electorali, a judecătorilor și procurorilor, precum și a altor categorii de persoane care înfăptuiesc actul justiției.
Președinta Comisiei, Angelica Caraman, consideră că acest acord va duce la creșterea credibilității în procesul electoral prin schimbul de experiență între instituțiile semnatare, în parte ce ține de aplicarea legislației electorale. Aceasta trebuie aplicată uniform și fără interpretări, în așa fel, încât să permită tuturor participanților la proces să-și realizeze nestingherit drepturile și obligațiile. Totodată, Acordul creează premise pentru punerea în discuție a ideii de specializare a instanțelor ce soluționează litigii electorale.
În context, directorul executiv al Institutului, Diana Scobioală, a subliniat importanța semnării documentului or, parteneriatul, deja stabilit între aceste instituții, va oferi un cadru durabil pentru dezvoltarea relațiilor în domeniul electoral.
Potrivit acordului de colaborare, părțile semnatare își vor conjuga eforturile pentru identificarea și analiza celor mai sensibile subiecte din legislația electorală și practica judecătorească în garantarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.