ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul susține anularea secretului offshore

17:12 | 13.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Secretul offshore va fi anulat pentru a asigura o transparență maximă în activitatea companiilor din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi Avizul pentru modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Potrivit documentului, va fi publicată lista beneficiarilor efectivi ai tuturor companiilor cu fondatori în jurisdicții care nu asigură transparența. Accesul cetățenilor la informația din Registrul de stat cu privire la beneficiarii efectivi va fi asigurată de Agenția Servicii Publice. Această informație va putea fi accesată pe toate platformele existente de publicare a datelor deschise despre companii. 

Noile prevederi vor contribui la asigurarea stabilității economice a statului, prevenirea corupției, evaziunii fiscale și spălării banilor.

Foto: Guvern

img21007650

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!