ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă

17:32 | 13.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. În ședința de Guvern de astăzi, a fost aprobat proiectul privind ajustarea cadrului normativ, prin modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Modificările legislative vor asigura un control eficient al operațiunilor de import, export, reexport și de tranzit al armelor și al munițiilor, precum și identificarea promptă a riscurilor la adresa securității naționale și a ordinii publice. Totodată, completarea legislației cu reglementarea procesului de aplicare a marcajului de trasabilitate pe armele de foc importate sau exportate, precum și pe suprafața celor introduse sau scoase definitiv de pe teritoriul Republicii Moldova va contribui la urmărirea internațională a armelor pierdute, sustrase sau implicate în comiterea infracțiunilor și sporirea siguranței publice și eradicarea proliferării ilegale a acestora.  

Astfel, aceste schimbări legislative au scopul de a promova siguranța și protejarea cetățenilor, prin mecanisme fiabile de control al armelor cu destinație civilă, iar Republica Moldova va fi într-un spațiu sigur și în afara zonelor de risc. Menționăm, că la elaborarea proiectului a fost solicitată asistența Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Departamentului de Asistență al Centrului de Prevenire a Conflictelor/Forumul pentru Cooperare în domeniul Securității (CPC/FSC), Agenției Sud-Est-Europene pentru Controlul Armelor Mici și Armamentului Ușor (SEESAC).  

Totodată, în procesul de evaluare a amendamentelor propuse în domeniul controlului armelor de foc și muniției, în special în oferirea informației referitoare la concordanța legii naționale cu un șir de instrumente internaționale privind controlul armelor de foc și muniției au contribuit: Directiva Uniunii Europene privind Armele de Foc, Protocolul ONU împotriva fabricării și traficului ilicit de arme de foc, Instrumentul Internațional al Națiunilor Unite și Ghidul relevant al OSCE privind cele mai bune practici internaționale.

Foto: Guvern

img21007652

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!