ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primul Centru de Excelență în Eficiență Energetică a fost inaugurat la Feștelița, cu ajutorul UE

12:31 | 15.10.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Localitatea Feștelița, raionul Ștefan Vodă, a devenit primul sat inteligent energetic din Republica Moldova, cu suportul Uniunii Europene, iar comunitatea beneficiază de o sursă suplimentară de venit pentru localnici. Asta după ce la Feşteliţa a fost inaugurat Centrul de Excelență în Eficiența Energetică, deschis în contextul Săptămânii Europene a Diplomației pentru Climă și al Săptămânii Europene a Energiei Durabile, transmite MOLDPRES.

Centrul de Excelență sus-numit, creat cu sprijinul financiar al UE, este unicul în Moldova. El este format din zece tipologii de subproiecte demonstrative din domeniul eficienței energetice şi energiei regenerabile: iluminat stradal inteligent, parc fotovoltaic, panouri on-grid, cazangerii pe bază de biomasă, colectoare solare. Asemenea proiect reprezentativ contribuie la construirea unui viitor sigur din punct de vedere energetic, iar realizări similare fac parte din prioritățile agendei Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), care are loc anual în toată Europa. 

„Crearea Centrului de Excelență în Eficiență Energetică în satul Feștelița, cu sprijinul UE, este un exemplu remarcabil de combinare a eficienței energetice și energiei regenerabile verzi produse local. Această abordare integrată prezintă beneficiile angajării într-o tranziție verde, care va asigura cetățenilor o calitate a vieții mai bună, mai multe resurse disponibile pentru bugetul local și, în același timp, va contribui la abordarea problemelor schimbărilor climatice și a securității energetice. Ne bucurăm să vedem că sprijinul Uniunii Europene a creat oportunități pentru realizarea acestei inițiative de succes”, a declarat Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE în Republica Moldova. 

Centrul reprezintă, la nivel de țară, un model de schimb de bune practici în domeniul eficienței energetice. Astfel, cu suportul financiar al Uniunii Europene, localitatea Feștelița a devenit primul sat inteligent energetic din țară, cu patru edificii ale instituțiilor publice din localitate ce corespund etichetării nZEB (edificii cu consum de energie aproape zero), iar primăria Feștelița -  prima autoritate publică locală care gestionează un parc fotovoltaic. Toți cei cca trei mii de localnici se bucură de condiții mai bune de viață, studii şi muncă. 

Comunitatea produce anual energie electrică de circa 384 MWh/an,  înregistrează, estimativ, economii de energie de circa 647 MWh/an și peste 1.000.000 lei - profit în bugetul local. Grație Uniunii Europene, satul Feștelița obține o sursă adițională de venit de care beneficiază populația din localitate. 

„Excelență în Eficiență Energetică – aceasta ne-am dorit să obținem la Feștelița și să demonstrăm că poate fi posibilă şi în satele din Moldova. Împreună cu comunitatea am trecut peste stereotipurile existente şi cu suportul financiar al UE, satul nostru a trecut la tipurile de eco-energie”, a relevat primarul localității, Nicolae Tudoreanu. 

Costul total al proiectului de la Feștelița este de opt sute de mii de euro, dintre care cinci sute de mii de euro este grant oferit de Uniunea Europeană, iar trei sute de mii de euro a constituit contribuția națională și locală prin intermediul Agenției pentru Eficiență Energetică, Consiliului raional Ștefan Vodă, autorităţilor din sat și locuitorilor lui. Aceste investiții contribuie la reducerea emisiilor de CO2, cu 465 tone/an, ceea ce reprezintă cu 52% mai puțin, comparativ cu anul 2011.

Foto: ADR Sud

img21007707

img21007707

img21007707

img21007707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!