Comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării
15:02 | 15.10.2021 Categorie: Comunicate
Ministrul Educației și Cercetării a discutat cu reprezentanții UNFPA Moldova despre perspectivele de colaborare în domeniile educație și tineret
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a avut astăzi, 15 octombrie, o întrevedere cu Reprezentanta Rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova Nigina Abaszada.
În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat subiecte ce țin de perspectivele de colaborare în domeniile educație și tineret, dar și continuarea implementării proiectelor comune.
Astfel, s-a făcut referire la extinderea pentru anul 2022 a Proiectului „Program de promovare a educației pentru sănătate în școli și comunități”, precum și la continuarea Proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” care se implementează și cu suportul financiar al Agenției Austriece de Cooperare (ADA). Până în prezent 6 500 de băieți și fete din patru Centre de excelență și din cele 12 instituții de învăţământ profesional tehnic arondate își consolidează cunoștințele despre egalitatea de gen, drepturile omului și comportamentul sănătos.
Totodată, au fost discutate și perspectivele MEC de colaborare cu UNFPA în domeniul tineretului, prioritare fiind continuarea colaborării în realizarea Programului de Dezvoltare a Centrelor de tineret pentru perioada 2017-2022 și cooperării în cadrul Fondului Comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova. În context, oficialii au vorbit despre necesitatea investițiilor în dezvoltarea serviciilor de tineret și consolidarea capacităților lucrătorilor de tineret la nivel local.