ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În anul de studii 2021-2022, vor fi acordate 77 de burse de merit

16:20 | 20.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. În scopul susținerii performanțelor academice ale tinerilor, Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi lista studenților și elevilor, beneficiari ai burselor de merit în anul de studii 2021-2022, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Astfel, vor fi acordate următoarele tipuri de burse de merit, finanțate din bugetul de stat, conform Hotărârii de Guvern nr. 65/2021:

• Bursa Republicii - 12 burse pentru studenții ciclului I, ciclului II, studii integrate, învățământ medical și farmaceutic din instituțiile de învățământ superior (1640 lei);

• Bursa Guvernului – 30 de burse pentru studenții ciclului I, ciclului II, studii integrate, învățământ medical şi farmaceutic din instituțiile de învățământ superior (1365 lei);

• Bursa „Gaudeamus" - 20 de burse pentru elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar (990 lei).

• Bursa Preşedintelui Republicii Moldova - 15 burse, dintre care 10 burse pentru studenţii ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, învățământ medical şi farmaceutic din instituţiile de învățământ superior (1490 lei) şi 5 burse pentru elevii din instituţiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar (1155 lei).

Guvernul urmează să înainteze Președinției spre promulgare lista candidaților la Bursa Președintelui Republicii Moldova.

La bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 (profilurile /domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real) și nu mai mică de 9,5 (profiluri/domenii de studiu umaniste).

Astfel, pentru Bursa Republicii au fost depuse 27 de dosare, pentru Bursa Guvernului – 46 de dosare, pentru Bursa „Gaudeamus" – 20 de dosare, iar pentru Bursa Preşedintelui au fost depuse 23 de dosare.

Ministerul Educației și Cercetării adresează felicitări studenților și elevilor bursieri și le urează succes în continuare.

Foto: Guvern

img21007867

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!