Primăria capitalei va suporta cheltuielile de 33 mln lei ale SA „Apă-Canal Chișinău”
17:04 | 21.10.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Consiliul Municipal Chișinău a decis astăzi acoperirea din bugetul municipal a costurilor capitale suportate de către SA „Apă-Canal Chișinău”, în valoare de 33 milioane lei, transmite MOLDPRES.
Consilierii municipali au examinat în ședința extraordinară de azi cel de al doilea, și ultimul, subiect de pe ordinea de zi - acoperirea costurilor capitale ale „Apă-Canal Chișinău”.
Reprezentantul întreprinderii, Anatolie Lichii, a raportat consilierilor că SA „Apă-Canal Chișinău” are o datorie de peste 23 milioane de lei către finanțatorii externi și că totodată trebuie să achite pentru crearea unui centru de apel unic suma de 10 milioane lei. „Apă-Canal nu dispune de resurse financiare interne pentru a plăti cele 33 mln de lei. Pe data de 23 octombrie, întreprinderea este obligată să ramburseze peste un milion de euro, iată de ce solicit acoperirea cheltuielilor de către bugetul municipal”, a specificat sursa citată.
Întrebat dacă Societatea pe Acțiuni a realizat planul de venituri pentru anul în curs, Lichi a menționat că acest lucru nu a fost îndeplinit. „Volumul de apă livrat a fost același, însă încasările, pentru că majoritatea consumatorilor au fost casnici și nu agenți economici, au fost mai mici”, a explicat reprezentantul întreprinderii.
Consilierii municipali au aprobat, cu 41 de voturi din cele 51, proiectul privind acoperirea din bugetul municipiului Chișinău a costurilor capitale suportate de către SA „Apă-Canal Chișinău”, în valoare de 33 milioane lei. Proiectul cuprinde un amendament potrivit căruia întreprinderea va prezenta, până la 15 noiembrie curent, raportul financiar pentru primele 9 luni ale anului.
Foto: deschide.md