Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
10:40 | 25.10.2021 Categorie: Comunicate
Tehnicile de tragere, testate la cea de-a XI-a ediție a Cupei deschise a Detașamentelor cu destinație specială
Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Poliția de Frontieră alături de alte subunități cu destinație specială ale instituțiilor de forță s-a întrunit în cadrul celei de-a XI-a ediții a concursului „Cupa deschisă a Detașamentelor cu destinație specială”.
Evenimentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute sub egida Centrului Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.
În competiție s-au înscris subunitățile Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Afacerilor Interne, Armatei Naționale, Serviciul Protecție și Pază de Stat, Centrului Național Anticorupție, care au concurat în mai multe probe la trageri, clasamentele fiind disputate atât la nivel de echipe, cât și individual.
Scopul acestei activități a fost testarea și demonstrarea capacităților și abilităților profesionale, realizând schimburi de experiență privind metodele și tehnicile de tragere în diverse condiții. La fel, în cadrul competiției participanții au avut oportunitatea de a crește gradul de interoperabilitate a subdiviziunilor și consolida relațiile de cooperare interinstituțională.
În contextul epidemiologic, evenimentul s-a organizat cu respectarea și aplicarea tuturor normelor și măsurilor de protecție, recomandate la nivel național.