ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La MAEIE a fost vernisată expoziția fotografică „Istoria costumului diplomatic”

15:23 | 27.10.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost inaugurată ieri  expoziția fotografică „Istoria costumului diplomatic”, eveniment prilejuit de aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomațiilor moldo-române, cu participarea vicepremierului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță și a altor reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

În deschiderea evenimentului, șeful diplomației Moldovei Nicu Popescu a subliniat că România a fost primul stat care a recunoscut independența țării noastre. Totodată, a fost menționat faptul că în aceste 3 decenii, România a fost alături de țara noastră, acordând sprijin în promovarea recunoașterii internaționale a independenței, apărarea suveranității și integrității teritoriale, consolidarea instituțiilor democratice și apropierea de valorile și principiile europene. 

„România ne-a susținut în eforturile de încheiere și, ulterior, de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat în 2014, inclusiv pe componenta de liber schimb, precum și în vederea liberalizării regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, obiectiv atins tot în 2014. De fiecare dată România a acționat ca un partener de încredere și un prieten adevărat, fiind prima țară care a intervenit cu burse de studii, ajutor umanitar, echipe de salvatori și medici, produse alimentare, combustibil, donații de echipamente și dispozitive sanitare substanțiale, vaccinuri anti-COVID–19, fiind alături și răspunzând prompt în momentele de criză”, a menționat ministrul Nicu Popescu. 

În alocuțiunile lor, oficialii s-au referit la legăturile trainice stabilite între cele două țări, de la cooperări sectoriale și proiecte comune realizate inclusiv cu fonduri europene între ministerele de resort, la înfrățiri între localitățile de pe cele două maluri de Prut sau proiecte între asociațiile non-guvernamentale. 

„România este principalul partener comercial-economic al Republicii Moldova, poartă a produselor locale spre piața Uniunii Europene și punte de conexiune energetică și în domeniul infrastructurii transporturilor cu Europa”, a declarat ambasadorul României Daniel Ioniță. 

Pe final, vicepremierul Nicu Popescu a adresat corpului diplomatic invitația să acorde o atenție deosebită relațiilor culturale între Republica Moldova și țările pe care le reprezintă, în special în contextul celebrării în anul 2022 a aniversărilor diplomatice cu acestea. 

Notă de context: Expoziția vernisată este constituită pe baza unor documente de arhivă și prezintă primele imagini și reglementări ale portului costumului diplomatic, ceremonialul și protocolul descris de diplomați români acreditați la curtea țarilor Rusiei, în Imperiul Otoman, la Curtea Regală a Marii Britanii, ceremonialul și protocolul republican la o vizită din anul 1924 a suveranilor României în Franța, portul costumului diplomatic în perioada interbelică, ceremonialul și protocolul de stat în Republica Panilor Polonezi și introducerea generalizată a noilor uniforme civile.

Foto: MAEIE

img21008082

img21008082

img21008082

img21008082

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!