A fost anunţat primul Congres al Colegiului Medicilor Veterinari
11:20 | 29.10.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare invită membrii comunității medicilor veterinari și persoanele interesate să participe la primul Congres al Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Scopul principal al evenimentului este constituirea Colegiului Medicilor Veterinari, organ abilitat cu apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi în toate domeniile de activitate, precum și cu asigurarea dezvoltării profesionale continue a medicilor veterinari.
„Constituirea Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova va avea rolul de a spori eficiența activităţilor sanitare veterinare, de a responsabiliza şi încuraja practicarea profesiei de medic veterinar, de a facilita integrarea profesională și asigura transparenţă în activitatea medicilor veterinari din diferite domenii de activitate”, indică Ministerul Agriculturii.
Congresul se va desfăşura pe 18 noiembrie curent, când va avea loc aprobarea Statutului și alegerea organelor de conducere ale Colegiului.
Evenimentul va fi organizat în format online.
Foto: agrobiznes.md