O expoziție de afișe din Germania, Austria și Elveția a fost inaugurată la un muzeu din Chișinău
11:52 | 29.10.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată ieri expoziția „100 cele mai bune afișe“ din Germania, Austria și Elveția, care include afișele premiate la ediția competiției din anul trecut, relatează MOLDPRES.
În debutul manifestării, Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a menționat că la ediția competiției din anul 2020 au participat 600 de concurenți cu un număr de 1 973 de afișe. Juriul a selectat cele mai bune afișe, 43 fiind din Germania, 7 din Austria și 50 - din Elveţia. Potrivit oficialului, competiția a fost foarte deschisă: fără restricții formale sau de conținut. La concurs au fost trimise afișe de diverse genuri și stiluri, concepute în toate tehnicile de tipărire. Astfel, selecția reprezintă o largă gamă stilistică de design de afișe din țările vorbitoare de limbă germană, prezentând lucrările designerilor profesioniști alături de cele ale studenților.
”Cum puteți vedea aici, în sală, lucrările câștigătoare sunt foarte originale, fiind nu doar afișe tradiționale, dar și animate, cărora le puteți da viață cu ajutorul unei aplicații. Expoziția a fost prezentată în diferite orașe din Germania, Austria și Elveția și în capitala coreeană Seul. Mă bucur foarte mult că Goethe-Zentrum / Centrul Cultural German ”Akzente” a reușit să aducă această expoziție prestigioasă și aici la Chișinău, colaborând în acest sens cu Muzeul Național de Artă al Moldovei și Asociația „100 beste Plakate- e.V.” Berlin şi beneficiind de sprijinul Goethe-Institut România”, a subliniat diplomatul.
Solicitată de agenție, directorul Centrului Cultural German ”Akzente”, Corina Gârlă, a menționat că această competiție cu genericul „100 cele mai bune afișe din Germania, Austria, Elveția“ este organizată anual de către Asociația „100 Beste Plakate e. V” de la Berlin, care își propune să facă publice realizările deosebite din domeniul designului de afiș din cele trei țări, prin intermediul unui anuar și mai multor expoziții.
Potrivit sursei citate, în funcție de țară, afișele se împart după cum urmează: 43 din Germania, 7 din Austria și 50 din Elveția, în categoriile: A - afișe ca material publicitar pentru domeniile economic, cultural și social, lucrări comisionate cu afișaj în spațiul semi-public sau public; B - afișe pentru promovare individuală, ca grafică de autor sau experiment, C - afișe ale studenților realizate cu îndrumare instituțională.
Expoziția ”100 cele mai bune afișe 20” este organizată la Chișinău de către Goethe-Zentrum / Centrul Cultural German ”Akzente” în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei și Asociația „100 beste Plakate- e.V.” Berlin, cu sprijinul Goethe-Institut România. Ea va fi deschisă până la 21 decembrie.
Foto: Iurie Foca