ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În septembrie şi octombrie, Republica Moldova a exportat mai multe mere faţă de anul precedent

14:08 | 03.11.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. În lunile septembrie și octombrie, Republica Moldova a exportat peste 45 mii tone de mere, conform datelor Serviciului Vamal. Cantitatea este cu mult mai mare decât în perioada similară a anului precedent, când au fost comercializate la export doar puțin peste 15 mii tone de mere, transmite MOLDPRES cu referire la Asociația Moldova Fruct.

Potrivit Asociației, comercianții motivează înviorarea exporturilor prin faptul că producătorii au ținut cont de experiența anului trecut, când toate merele au fost depozitate pentru păstrare în frigidere și erau în așteptarea prețurilor mai bune pentru a le comercializa. Însă, așteptările nu s-au adeverit, astfel fabricile de procesare din țară au prelucrat în lunile ianuarie-iunie 2021 peste 40 mii tone din depozitele frigorifice.

Sursa citată susţine că, în acest an, atât producătorii, cât și exportatorii au luat în calcul experiența sezonului trecut și au demarat sezonul de vânzări mult mai devreme, în cantități mult mai mari, la prețurile formate în actuala conjunctura de piață.

„Cea mai mare pondere a exporturilor o constituie merele de soiuri pe care rețelele de magazine le încadrează în categoria „mere de sezon”. Acestea se bucură de cerere în timpul sau imediat după recoltare. Este și un efort de imagine pe termen lung, consumatorii finali din piețele de export procură mere moldovenești de calitate înaltă, și cu toate că prețurile sunt mai joase, acestea scutesc producătorii de costuri adiționale pentru frigider”, spune Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

Cel mai mare volum este exportat de companiile listate ca furnizori în rețelele de magazine, iar cantitățile care se vând în piețele angro scad semnificativ.

Un alt aspect despre care vorbesc exportatorii este creșterea considerabilă a costurilor pentru transport, cu care se confruntă toți exportatorii și nu numai de la noi din țară. Acestea scumpesc logistica și pentru țările cu care concurează cu Moldova pe piața rusă, cum ar fi Serbia, care în prezent exportă mult mai puțin în Federația Rusă. Un alt factor care a condus la creșterea volumului de export este nivelul prețurilor de comercializare, conform Moldova Fruct.

O analiză a destinațiilor de export arată o ușoară tendință de diversificare a pieței pentru merele moldovenești. „Producătorii au reușit în aceste două luni să comercializeze mai mult de 100 tone de mere în țări din Orientul Mijlociu. O altă piață spre care au fost orientate vânzările este Kazahstan și Belarus. Spre aceste destinații au fost exportate aproximativ trei mii tone de mere. Totuși, de menționat că, piața de bază pentru mere rămâne în continuare Federația Rusă”, afirmă experții Asociaţiei.

În acest an, Republica Moldova înregistrează o recoltă de 600 mii tone de mere, în creștere, comparativ cu anul trecut, când au fost recoltate 480 mii tone. Asociația Moldova Fruct a informat din timp membrii ca să acorde o mare prioritate calității merelor, recoltării acestora în termeni optimi pentru a asigura păstrarea calitativă în depozite frigorifice.

Foto: joblist.md

img21008292

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!