ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat noi măsuri pentru susținerea agricultorilor

17:36 | 03.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o serie de modificări normative care vizează asigurarea subvenționată în agricultură. Completările efectuate au drept scop protejarea intereselor fermierilor și extinderea posibilităților de asigurare a bunurilor agricole, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Conform noilor prevederi, agricultorii vor avea posibilitatea să asigure nu doar cantitatea recoltei, ci și calitatea acesteia. Completarea este importantă în contextul în care uneori riscul asigurat nu produce pierderi cantitative de recoltă, dar afectează semnificativ calitatea ei - spre exemplu aspectul exterior al producției. 

De asemenea, a fost aprobată o listă nouă a riscurilor și bunurilor agricole ale căror prime de asigurare se subvenționează din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Bunurile au fost incluse în listă după criterii precum mărimea investițiilor și importanța anumitor culturi sau specii de animale pentru economia națională și securitatea alimentară. Totodată, fiecărui bun agricol îi sunt asociate riscurile specifice acestuia - secetă, inundații, grindină, boli sau patologii ale animalelor și altele. Astfel, în cazul producerii riscului, agricultorii vor fi asigurați financiar și își vor putea desfășura în continuare activitatea.

Documentul mai prevede excluderea plafonării subvențiilor pentru diferite tipuri de culturi, precum și a obligativității prezentării adeverinței de la primărie privind existența bunurilor asigurate.

Foto: agroexpert.md

img21008311

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!