ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A avut loc o întrevedere a reprezentanților politici la negocierile pentru reglementarea transnistreană

15:48 | 04.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. La sediul Misiunii OSCE din or. Chișinău a avut loc o reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, comunică MOLDPRES cu referire la  Biroul politici de reintegrare.

Au fost discutate aspecte ce țin de intensificarea grupurilor de lucru sectoriale, fiind salutată relansarea recentă a activității la nivelul experților din sfera economiei și problemelor sociale, precum și s-a convenit asupra convocării începând cu săptămâna viitoare și a altor grupuri (educație, drepturile omului, ocrotirea sănătății, ecologie, transport feroviar, probleme vamale etc.), fiind evidențiată predispunerea spre o activitate constructivă, cu obținerea unor rezultate concrete. 

În context, Chișinăul a accentuat în particular necesitatea dotării școlilor cu predare în limba română cu sedii adecvate care să corespundă standardelor educaționale și să respecte drepturile copiilor, asigurării liberei circulații, eliminării barierelor tehnice în calea comerțului, organizării măsurilor comune de combatere a COVID-19, distribuirii ajutoarelor umanitare și a dozelor de vaccin și a soluționării altor probleme stringente. 

De asemenea, a fost discutată problematica autovehiculelor. Chișinăul a relevat că eforturile deosebite au fost orientate spre eficientizarea activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Rîbnița. S-a remarcat faptul că Chișinăul a creat posibilitatea eliberării unui șir de certificate adiționale, nemijlocit în incinta punctelor de înmatriculare, ceea ce simplifică semnificativ procesul de emitere a plăcilor neutre. S-a evidențiat reducerea tarifelor pentru prestarea unor servicii publice, posibilitatea beneficierii de servicii în termene mai restrânse, precum și alte soluții tehnice. 

Referitor la subiectul autosanitarelor dotate cu echipamente speciale, s-a specificat că au fost elaborate și propuse opțiuni de soluții corespunzătoare, asupra cărora în prezent se poartă consultări la nivel legislativ, iar în privința autocarelor și a autovehiculelor comerciale dialogul va continua și în perioada următoare. 

Cu privire la organizarea următoarei runde de negocieri în formatul „5+2”, s-a menționat că în prezent sunt purtate consultări la subiect și un răspuns oficial va fi oferit în timpul apropiat. 

La fel, au fost discutate perspectivele lansării proiectului cu privire la deschiderea unei linii de troleibuz între s. Varniţa și or. Bender, cu suportul financiar al partenerilor internaționali. A fost atins un compromis privind necesitatea asigurării liberei circulații pe acel posibil traseu și accentuată necesitatea continuării lucrului pe marginea proiectului dat în vederea coordonării detaliilor tehnice. 

S-a convenit că asupra problemelor actuale de pe agendă consultările vor continua și în perioada următoare.

Foto: Biroul politici de reintegrare

img21008350

img21008350

img21008350

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!