ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1 302 de cazuri noi

18:52 | 05.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 7 876 de teste, fiind confirmate 1 302 cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, șapte sunt asociate cu contact peste hotare. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 344 563 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 21 sunt în rândul lucrătorilor medicali (6-medici, 9-asistenți medicali, 6-personal auxiliar).

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 2 641 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 169 în stare extrem de gravă și 18 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 9 063 de persoane, iar 12 766 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 1 389 de pacienți au fost vindecați. În total, 322 777 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul informează despre înregistrarea altor 49 de decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 8 007.

img21008403

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!