ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În acest an fermierii au solicitat subvenţii în valoare de 1,3 miliarde lei

10:38 | 08.11.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Subvențiile solicitate de producătorii agricoli pentru anul curent constituie în prezent 1,3 miliarde de lei, cu 18% mai mult față de anul precedent. Numărul de cereri depuse s-a majorat cu 1 030, la subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) fiind depuse 8 468 de cereri de finanțare pentru investițiile efectuate în diverse domenii conexe agriculturii, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor preliminare ale AIPA, pe categorii, cel mai solicitat domeniu pentru investiții este dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, unde valoarea subvențiilor reprezintă 369 milioane de lei (667 cereri). Acest sector este urmat de investițiile efectuate în procurarea tehnicii și utilajelor agricole – 333 mln de lei (2 673 cereri), creditarea producătorilor agricoli – 157 mln de lei (2 772 cereri), investiții în înființarea/modernizarea plantațiilor multianuale – 159 mln de lei (882 cereri) și zootehnie – 95 mln de lei (291 cereri).

„O tendință de creștere a subvențiilor solicitate se atestă în asigurarea riscurilor în agricultură, valoarea cărora s-a majorat de cinci ori. Astfel, în 2021, au fost solicitate 39 mln de lei, față de 7,6 mln de lei în 2020, iar numărul cererilor a crescut de la 82 la 432”, indică AIPA.

Conform Agenţiei, valoarea cea mai mare a subvențiilor a fost solicitată de fermieri din Briceni – 88 mln de lei, Edineț - 74 mln de lei, Hânceşti – 64 mln de lei.

 

img21008436

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!