La alegerile locale din 21 noiembrie, persoanele cu dizabilități pot solicita urna mobilă
14:16 | 08.11.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se vor putea prezenta, la 21 noiembrie, în ziua alegerilor locale noi, în secția de votare, pot solicita Biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă, transmite MOLDPRES.
Comisia Electorală Centrală a anunțat astăzi că alegătorii pot face această solicitare în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua alegerilor, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă și certificat medical.
Persoanele care nu pot să depună personal la Biroul electoral cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.
Persoanele menționate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de Biroul electoral al secției de votare în baza cererilor depuse. În lista electorală, în dreptul numelui persoanei respective se face precizarea „Votat la locul aflării”.
Amintim că, pe 21 noiembrie curent, în 15 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi.