ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un teatru din Sankt Petersburg a prezentat trei spectacole la Chișinău

15:58 | 08.11.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Teatrul-Festival ”Балтийский дом” (”Casa baltică”) din Sankt Petersburg, Federația Rusă, a prezentat în perioada 6-7 noiembrie trei spectacole pe scena Teatrului Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” din Chișinău, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul instituției gazdă, Vitalie Drucec, a menționat că este vorba de un schimb de turnee între cele două teatre. ”La începutul lunii noiembrie noi am jucat pe scena teatrului sus-numit din Sankt Petersburg două spectacole: ”Regina de zăpadă” de Evghenii Șvarț, în regia lui Ghennadii Boiarkin și ”Micii burghezi” (”Мещане”) de scriitorul Maxim Gorki, în regia lui Slava Sambriș. Pe 30 octombrie, teatrul nostru a participat la Festivalul teatrelor rusești de peste hotare din Iaroslavl, unde am prezentat spectacolul ”Micii burghezi” de M. Gorki”, în regia lui Slava Sambriș”, a precizat Vitalie Drucec.

Astfel, pe 6 și 7 noiembrie, la 11.00, trupa din Sankt Petersburg a oferit publicului spectacolul pentru copii ”Insula comorilor”, după romanul lui Robert Lewis Stevenson, în regia lui Anatoli Dubanov. Pe 6 noiembrie, la ora 18.00, a avut loc spectacolul ”Băieți buni” («НеПлохие парни»), după  piesa lui Mark Camoletti "Boeing-Boeing", în regia lui Dmitry Petrun. Potrivit organizatorilor, piesa lui Mark Camoletti „Boeing-Boeing” este inclusă în Cartea Recordurilor Guinness pentru cele mai multe producții din lume. „Boeing-Boeing” este o legendă a teatrului francez al sec. XX. O mostră a comediei de situație - se bucură invariabil de succes la spectatori din generații diferite. Din distribuție au făcut parte Egor Lesnikov, Irina Konopatskaya, Stanislav Shapkin, Alexandra Mamkaeva, Anastasia Podosinnikova, Maria Lysyuk ș.a.

Duminică, actorii din vechea capitală a Rusiei au adus în scenă spectacolul "Două cocktailuri de modă veche pentru doi ciudați de modă veche", după scenariul de film al lui Vigna Delmar "Dă-ți loc zilei de mâine", în regia lui Vladimir Tykke.

Potrivit organizatorilor, actorii celebri Irina Sokolova și Alexander Paveliev spun o poveste tristă despre viață și dragoste. „Două cocktailuri de modă veche pentru doi ciudați de modă veche” este o piesă de teatru despre dragostea emoționantă a doi bătrâni care stau la marginea abisului singurătății, cu care se confruntă nemilos din cauza propriilor copii. Dar Lucy și Barkley Cooper au trăit împreună cincizeci de ani, la bine și la rău, la necaz și la bucurie, dar vor trebui să se despartă și să învețe să trăiască unul fără celălalt...

Spectacolul a fost jucat de actorii Alexander Paveliev, Andrey Tenetko, Andrey Arkhipov, Irina Konopatskaya, Elena Karpova, Roman Driablov, Maria Rubina, Valentina Korovnikova, Leonid Mihailovsky, Alexander Kabanov, Alexander Cherednik, Mihail Briskin ș.a.

img21008452

img21008452

img21008452

img21008452

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!