Un nou medicament destinat tratamentului COVID-19 a fost autorizat de AMDM
08:56 | 17.11.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Un preparat nou destinat tratamentului COVID-19, Molnupiravir, a fost aprobat de Comisia pentru autorizarea importului produselor farmaceutice neautorizate în Republica Moldova din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), comunică MOLDPRES.
Medicamentul care deține aprobarea Autorității de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) are indicație specifică pentru tratamentul SARS-CoV-2. Acesta reprezintă un antiviral oral ce reduce capacitatea virusului COVID-19 de a se multiplica în organism, evitând astfel formele grave de boală.
De asemenea, AMDM a autorizat importul de Remdesivir – un antiviral sub formă de soluție perfuzabilă, folosit în tratarea formelor medii și severe de COVID-19. În Republica Moldova, acesta este utilizat în tratamentul infecției COVID-19 la adulți și la adolescenți cu pneumonie care necesită oxigenoterapie.
Foto: clinicaltrialsarena.com