ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Protocolul Opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost publicat în Monitorul Oficial

10:51 | 19.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și legea cu privire la ratificarea Protocolului opțional la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.

Documentul reglementează competența Comitetului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități privind procedura de primire și analiză a comunicărilor de la sau în numele persoanelor sau grupurilor de persoane, care susțin că sunt victime ale încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilități, de către un stat parte a Convenției ONU, și stabilește procedura clară de examinare a plângerilor individuale.

Astfel, Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor protocolului menționat, iar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va pregăti și va remite depozitarului instrumentul de ratificare.

Republica Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în anul 2010. În prezent Protocolul Opțional a fost semnat de 94 de state și ratificat de către 100 de state.

Sursă: monitorul.gov.md

img21008843

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!