În municipiul Bălți și alte cinci localități rurale pe 5 decembrie va avea loc turul doi al alegerilor locale
18:00 | 23.11.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a stabilit data de 5 decembrie pentru desfășurarea turului doi al alegerilor locale noi în municipiul Bălți și alte cinci localități rurale, transmite MOLDPRES.
Membrii CEC au stabilit ca în buletinele de vot vor fi înscriși primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021. Înscrierea în buletin a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin. Dacă unul din cei doi candidați se retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura cu participarea candidatului rămas și a următorului candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur.
Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur de scrutin.
CEC a decis ca suma mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul “Fond electoral” al concurenților electorali, participanți în turul II, să nu depășească valoarea plafonului stabilit anterior pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie, în care se includ și cheltuielile deja raportate pentru turul I de scrutin.
Turului doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar se va desfășura în municipiul Bălți, satul Opaci, raionul Căușeni, comuna Hârtop, raionul Cimișlia, orașul Cupcini, raionul Edineț, satul Bălceana, raionul Hâncești și comuna Cneazevca, raionul Leova.
Foto simbol