Ministrul de Externe Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul român Bogdan Aurescu
19:38 | 23.11.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere la Ministerul de Externe de la București cu omologul român Bogdan Aurescu, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, miniștrii au salutat semnarea Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare, acest document asigurând susținerea necondiționată a procesului de reforme democratice și a integrării europene a Republicii Moldova, venind să întărească prin acțiuni și rezultate concrete comunitatea noastră de limbă, istorie și cultură.
„Republica Moldova și România vor lucra împreună pentru accelerarea realizării celor convenite în spiritul Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, angajamentul ferm asumat de către România fiind unul întru sprijinirea parcursului european al țării noastre. Am mai discutat și negocierea unui nou Acord privind asistența nerambursabilă pentru Republica Moldova care să înlocuiască și să preia funcțiile Acordului bilateral semnat în 2010", a spus vicepremierul Nicu Popescu.
Noul acord va oferi posibilitatea cetățenilor noștri să beneficieze de diverse proiecte de dezvoltare, inclusiv în domenii precum infrastructură, sănătate, educație și cultură.
De asemenea, diplomații au vorbit despre organizarea următoarei ședințe comune de Guvern și a Comisiilor bilaterale de profil, fapt ce va impulsiona și mai mult cooperarea și consolidarea suplimentară a dialogului bilateral.
Totodată, șefii celor două diplomații au efectuat un schimb de păreri privind situația regională, actualitatea europeană și internațională.
Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe al României