ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenția Europeană a Medicamentului ar putea aproba noile vaccinuri împotriva variantei Omicron în 3-4 luni

14:49 | 30.11.2021 Categorie: Externe

Amsterdam, 30 nov. /MOLDPRES/. Reprezentanții Agenției Europene de reglementare a Medicamentului (EMA) au declarat, marți, 30 noiembrie, că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei – patru luni, dacă este nevoie, însă aceasta spune că actualele seruri oferă în continuare protecție, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului, Emer Cooke, a afirmat că nu se cunoaște dacă producătorii de vaccinuri vor trebui să-și modifice serurile pentru a oferi protecție împotriva Omicron, dar că EMA se pregătește pentru această posibilitate.

Șeful EMA concluzionează că „dacă ar exista o nevoie pentru a schimba vaccinurile existente, am putea fi într-o poziție de a le aproba în trei până la patru luni”.

Directorul producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri Covid-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt față de versiunea Delta.

„Chiar dacă noua variantă devine mai răspândită, vaccinurile pe care le avem vor continua să ofere protecție”, a conchis Cooke.

La începutul anului EMA a emis un ghid pentru a accelera procesul de aprobare pentru producătorii care-și modifică vaccinurile anti-Covid-19 astfel, încât să ofere protecție împotriva noilor variante.

Varianta Omicron are în comun câteva mutații cheie cu două variante anterioare, Beta și Gamma, care le-a făcut mai puțin vulnerabile în fața vaccinurilor. Pe lângă aceasta, Omicron are 26 de mutații unice, multe dintre ele în regiuni țintite de anticorpii produși de vaccin.

Foto: thesun.co.uk

img21009188

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!