Parlamentul de la Berlin va dezbate chestiunea vaccinării întregii populații
12:37 | 01.12.2021 Categorie: Externe
Berlin, 1 dec. /MOLDPRES/. Până la sfârșitul acestui an, parlamentul german se va pronunţa asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populaţii pentru a opri focarul de infecţii, a declarat marţi viitorul cancelar Olaf Scholz, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Într-un interviu pentru canalul Bild TV, social-democratul, care urmează să preia conducerea guvernului, a declarat că „propunerea sa este ca deputaţii să facă o propunere Parlamentului” privind vaccinarea obligatorie, precizând că acest text ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.
Guvernul condus de Angela Merkel a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat vecinul austriac.
Discuțiile pe această temă a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce ţara este puternic lovită de un nou val de contaminări.
Recent, a fost decisă obligaţia de vaccinare pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.
Foto: politico.eu