Alte șase mașini furate din UE au fost depistate în R. Moldova, a anunțat poliția
10:50 | 02.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Polițiștii și procurorii au anunțat astăzi că au depistat și ridicat alte 6 mașini care ar fi sustrase din țări ale UE. Acțiunea a avut loc în cadrul unei operațiuni cu implicarea autorităților din Republica Moldova, România, Franța, Germania, Ungaria, sub egida Centrului Sud-Est-European de Aplicare a Legii, comunică MOLDPRES.
Potrivit poliției, în cadrul operațiunii internaționale NETWORK, au fost identificate 38 de automobile furate din UE. În timpul documentării, s-a stabilit că mijloacele de transport după ce erau sustrase, le erau modificate elementele de identificare ale caroseriei, (VIN coduri). Ulterior mașinile erau introduse în țară prin contrabandă, iar la traversarea frontierei, erau plasate plăcuțe de înmatriculare clonate de pe alte automobile înregistrate în mod oficial, astfel fiind perfectate acte false pentru plăcuțele de înmatriculare clonate. Apoi, mașinile erau înmatriculate în baza actelor europene obținute în mod fraudulos și expuse spre vânzare pe piața auto din țară.
Până în prezent în cadrul operațiunii internaționale au fost identificate și ridicate 38 de automobile furate, cumpărătorilor fiindu-le cauzate daune materiale de circa 15 milioane de lei.
Poliția anunță că investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în schema frauduloasă.