Accesibilitatea drumurilor din ţară este asigurată în condiții de iarnă
09:29 | 08.12.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Pe parcursul nopții de 8 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale ale SA ,,Drumuri”, transmite MOLDPRES cu referire la Administraţia de Stat a Drumurilor.
Potrivit instituţiei, în zona de nord, dimineața s-au efectuat lucrări de patrulare și combaterea lunecuşului, iar în zonele de centru și sud, s-au efectuat lucrări de patrulare.
“În procesul tehnologic au fost antrenate patru unităţi de utilaje speciale şi împrăștiate 40 de tone de material antiderapant. În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale”, indică ASD.
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.
În cazul eventualelor dificultăți, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
Conform meteorologilor, astăzi, în toată ţara este anunţat Cod galben de precipitaţii puternice, predominant sub formă de ploaie, în nord lapoviță.
Foto: ASD