ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile din România au introdus noi restricții pentru cei care vor să intre în țară

12:19 | 10.12.2021 Categorie: Externe

Bucureşti, 10 dec. /MOLDPRES/. Cetățenii statelor non-europene sunt obligați să prezinte un test RT-PCR negativ dacă vor să intre pe teritoriul României, transmite MOLDPRES.

Statul român a introdus noi restricții la intrarea pe teritoriul său, astfel persoanele nevaccinate vor intra în carantină, iar durata acesteia se va reduce doar prin prezentarea unui test PCR negativ, făcut înainte de revenirea în țară. Testul este obligatoriu pentru cei care vin din țări din afara Uniunii Europene, inclusiv din Republica Moldova.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică de autoritățile române până pe 8 ianuarie 2022.

Testul RT-PCR pentru COVID-19 trebuie să fie efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării, pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun sau intrării pe teritoriul statului român, pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii.

Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării, sunt exceptate de la carantină.

img21009518

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!