ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Concert de Crăciun va avea loc la Sala cu Orgă

07:28 | 13.12.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 13 dec. /MOLDPRES/. Sala cu Orgă din Chișinău va prezenta mâine, 14 decembrie, la ora 18.00, tradiționalul Concert de Crăciun, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, protagoniștii concertului vor fi Orchestra Națională de Cameră, prim-dirijor Cristian Florea, Corul Național de Cameră, condus de Iloan Stepan, iar în calitate de soliști vor evolua duetul de pianiști Vitali Gavrouc și Ada Gorbunova, care formează ”Aventure Piano Duo”, precum și cântărețele de operă Anastasia Cușnir, Lilia Istratii și Cristina Gocearova. În program vor răsuna Uvertura la opera ”Lucio Silla”, Concertul Nr. 10 pentru două piane de W.A. Mozart și ”Gloria” pentru soliști, cor și orchestră de A. Vivaldi.

Vitali Gavrouc și Ada Gorbunova sunt doi tineri muzicieni care din 2010 formează duetul ”Aventure Piano Duo”. Ada Gorbunova (născută la Ekaterinburg/ Rusia) și Vitali Gavrouc (născut la Chișinău, discipol al profesoarei Tatiana Sviridova de la Liceul ”S. Rahmaninov”) au absolvit "Magna cum laude" Conservatorul ”P.I. Ceaikovski” din Moscova (2011). Ada a obținut concomitent și masteratul la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris, ulterior absolvind studiile postuniversitare la Conservatorul din Moscova. Vitali a activat până în prezent la Conservatorul din Moscova, în calitate de șef al Secției pentru festivaluri și concursuri, fiind, totodată, și concertmaistru la Catedra Dirijat simfonic. Din 2021, Vitali Gavrouc este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Miercuri, 15 decembrie, la ora 18.00, la Palatul Republicii, Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” își așteaptă publicul la un concert cu genericul ”Crăciunul Clasic”. Pe scenă vor evolua soliștii Alexandra Procopovici (soprano), Victor Novițchi (tenor), Elizaveta Koroli (pian), Ecaterina Komahidze (pian), Galina-Camelia Goldenberg (pian). Alături de Orchestra de Cameră a Liceului de Muzică „S. Rahmaninov”, Corul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Corul Liceului de Muzică „S. Rahmaninov”, spectatorii vor avea ocazia să participe la un concert de muzică clasică semnată de compozitori celebri: J. S. Bach, J. Haydn, W. A. Mozart, G. Donizetti. La pupitrul dirijoral - Igor Ersac.

Tot la Palatul Republicii, pe 21 decembrie, la ora 18.00, Capela Corală  Academică ”Doina” a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, condusă de Ilona Stepan, va prezenta un concert de colinde cu genericul ”Iarna pe uliță”. În program: creații semnate de A. Pop, T. Jarda, Al. Pașcanu, G. Balinț, A. Stoia, C. Andrei, V. Grefiens ș.a.

img21009553

img21009553

img21009553

img21009553

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!