Ofițerii SPIA au descins la Centrul de Sănătate Comrat
12:16 | 17.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii UTA Găgăuzia, au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu a doi angajați ai Centrului de Sănătate Comrat, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor SPIA, operațiunea de documentare a durat 3 luni și în rezultatul acesteia au fost inițiate mai multe cauze penale pe faptul săvârșirii infracțiunilor de corupere pasivă și circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare.
Astfel, oamenii legii au constatat că cei doi bănuiți, prin înțelegere prealabilă cu alți complici, realizau un medicament cu caracter psihotrop denumit "Metadonă", care este predestinat pentru administrarea zilnică gratuită de instituția medicală persoanelor dependente de substanțe narcotice. Pentru medicament ei primeau între 500 și 1300 de lei. De asemenea, aceștia percepeau taxe ilegale și pentru eliberarea adeverințelor medicale conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere sau de port armă.
În rezultatul perchezițiilor efectuate în birourile și la domiciliile acestora au fost depistate și ridicate documente și registre, telefoane mobile, mijloace bănești, inclusiv mai multe obiecte, care prezintă importanță probatorie pentru cauza penală.