O companie apicolă din ţară foloseşte echipament care încetinește cristalizarea mierii
13:41 | 17.12.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Un echipament inovativ care încetinește cristalizarea mierii cu circa șase luni, procurat în premieră cu suportul proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID Agricultura Performanta în Moldova (APM), va ajuta un producător autohton să crească exportul de miere ambalată în America de Nord, Irlanda și Germania, transmite MOLDPRES.
Noul echipament asigură pasteurizarea mierii și distruge cristalele fără ca să afecteze proprietățile naturale ale mierii. Tehnologia prevede încălzirea mierii până la o temperatură de peste 50 de grade, apoi în decurs de două minute răcirea acesteia până la 32 grade. Echipamentul are o valoare de circa 580 de mii de lei, dintre care 480 de mii de lei au fost oferiți de USAID APM.
„Mierea lichidă ambalată are o valoare adăugată și de regulă este vândută la un preț mai înalt, comparativ cu mierea comercializată în butoi. Volumul de miere ambalată exportată e redus din cauza cristalizării rapide. Mierea de tei sau polifloră se cristalizează în circa 45-60 zile, or, chiar dacă cristalizarea mierii este un proces natural care nu afectează calitățile biologice și nutritive ale produsului, consumatorii sunt reticenți la procurarea mieri cristalizate”, explică experţi USAID.
Apifera este o companie de procesare și export a mierii de albini cu o experiență de peste cinci ani, fiind prima companie care dispune de un echipament care întârzie cristalizarea mierii. Compania colaborează cu circa cinci sute de apicultori din diferite regiuni ale țării, prelucrează și comercializează anual circa cinci sute de tone de miere. Circa 85% din mierea colectată este exportată angro în butoaie de 300 kg în țări europene ca Cehia, Italia, România și mai nou în Norvegia, iar celelalte 15% sunt ambalate și comercializate pe piața internă sau sunt exportate în America de Nord, Irlanda, Germania.
Din cauza cristalizării rapide a mierii, exportatorii din Moldova nu pot fi competitivi pe piețele internaționale. ”Din momentul identificării clientului și până la livrarea mierii trec 45 - 60 zile, iar dacă mierea nu se vinde timp de o lună, ea deja se cristalizează și nu este solicitată de importatori. Mierea ambalată are o valoare adăugată și prețul de comercializare este cu 20% mai înalt comparativ cu prețul pentru mierea vândută angro, cea ce ne permite să oferim un preț mai înalt și apicultorilor de la care colectăm mierea”, afirmă directorul comercial al companiei Apifera, Anatol Rusu.
Mierea produsă în Republica Moldova este printre puținele produse de origine animală care se exportă în UE, America de Nord. Astfel, circa 80 la sută din mierea moldovenească este exportată preponderent în UE, în țări ca Italia, Polonia, România. Anterior, toată mierea era exportată en-gros, în butoaie, la prețuri relativ mici. Ulterior, mierea moldovenească era ambalată de comercianții internaționali și livrată în rețele de supermarketuri. Comercializarea mierii ambalate crește valoare produsului și promovează țara de origine a mierii, cultivând loialitatea consumatorului față de produsele din Republica Moldova, care se disting prin calitate și gust deosebit.
Conform Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, în Republica Moldova există circa 20 de exportatori de miere, dintre care cei mai mari 12 exportatori sunt membri ai Asociației Exportatorilor de Produse Apicole din Moldova.
Foto: moldovaagro.com