ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au destructurat un grup infracțional dirijat de un deținut

14:10 | 17.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional, dirijat de către un deținut al Penitenciarului nr.17 din Rezina, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor PCCOCS, din grupul infracțional făceau parte atât persoane aflate în detenție, cât și la libertate. Aceștia obțineau prin înșelăciune fotografii cu caracter intim, după care amenințau victimele că le vor publica pe rețelele de socializare dacă nu le dau bani.

Liderul grupului este un deținut al penitenciarului din Rezina, cu vârsta de 20 de ani. Acesta deținea ilegal mai multe telefoane mobile conectate la internet, iar în discuția cu potențialele victime, folosea o identitate falsă.

Recent, deținutul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, pentru a participa la alte acțiuni de urmărire penală. În urma analizei preliminare a dispozitivelor mobile depistate și ridicate în cadrul percheziției, a fost stabilită apartenența colegilor de celulă la acest caz, precum și implicarea acestora în alte cazuri similare, în privința cărora măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală continuă.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!