ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Formația ”Brio Sonores” va prezenta un concert la Palatul Național

13:17 | 22.12.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Un concert cu genericul ”Acasă de Crăciun” al formației ”Brio Sonores” va avea loc mâine, 23 decembrie, ora 18.00, la Palatul Național ”Nicolae Sulac”, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului vor răsuna melodii de Crăciun din toată lumea, colinde și povești de suflet, într-un decor inedit. Alături de ”Brio Sonores” va fi ”Angry Band,” conducător artistic - Valentin Șchirca. Invitata specială a serii va fi interpreta Natalia Barbu.

În aceeași zi, la 18.00, la Palatul Republicii, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, dirijată de Mihai Agafița, va prezenta un concert cu genericul ”Christmas Eve”. Vor fi interpretate creații celebre din muzica americană. Soliști - Ciprian Oloi (pian), Tatiana Costiuc (soprano) și Elena Demirdjean (soprano).

Vineri, ora 18.00, la Sala cu Orgă va avea loc Festivalul-concurs internațional de muzică corală ”Colinde, colinde…”, la care 8 formații corale vor interpreta cele mai frumoase colinde alături de Moldovan National Youth Orchestra.

În aceeași zi, la 12.00, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” își așteaptă publicul la spectacolul ”Mary Poppins” de Pamela Lyndon Travers, regie și scenografie - Iulia Evstifeeva, iar la 18.30, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” - la spectacolul ”Nopți de dragoste”, după povestirea ”Nopțile albe” de F. M. Dostoievski, în regia lui Vladimir Kiriuhanțev.

img21009843

img21009843

img21009843

img21009843

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!