Comunicat de presă al Ministerului Justiției
10:40 | 24.12.2021 Categorie: Comunicate
Secretara de stat, Veronica Mihailov-Moraru: „Experiența Ucrainei privind verificarea judecătorilor și procurorilor este importantă pentru noi”
Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Secretarii de stat ai Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru și Iulian Rusu, au participat la cea de-a doua rundă de discuții privind experiența Ucrainei în procesul de verificare a judecătorilor și procurorilor. La discuții au participat experți din Ucraina, implicați în procesul de implementare a evaluării candidaților pentru funcția de judecător, reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, dar și ai partenerilor de dezvoltare din ambele țări.
Secretara de stat a Ministerului a menționat că experiența Ucrainei este foarte importantă pentru Republica Moldova, mai ales acum când suntem la etapa de definitivare a proiectelor de lege care prevăd verificarea integrității membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), dar și evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. „Este esențial să înțelegem cum funcționează întregul proces, ce lecții ați învățat, ce dificultăți ați întâmpinat la implementarea acestor mecanisme de verificare, dar și care ar putea fi potențialele riscuri. Ne dorim să avem legi bune și funcționale”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.
În cadrul ședinței s-a discutat despre funcționarea Comisiei de evaluare și a Secretariatului, necesitatea protecției datelor cu caracter personal a judecătorilor și procurorilor, asigurarea accesului la informații a membrilor Comisiei și Secretariatului, elaborarea unei metodologii în care să fie menționate criteriile de evaluare, instrumentele IT speciale cele mai utile, care vor facilita procesul de prelucrare a informațiilor, aspectele de transparență în procesul de evaluare etc.
Proiectul de lege, care prevede verificarea integrității tuturor candidaților la funcțiile de membri în CSM și CSP (pre-vetting), până la convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, a fost expediat spre avizare săptămâna trecută. Conform proiectului, integritatea acestora va fi verificată de o Comisie de evaluare independentă.
Proiectul de lege privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor prevede verificarea activelor și cheltuielilor raportate la veniturile legale disponibile și declarate. În cazul unor neconcordanțe între acestea se consideră că subiectul nu a trecut de verificarea integrității.